În a patra zi
fâșii de lumină
peste trupul lui Lazăr
înfășurat ca o mumie
o crisalidă uscată într-o gradină.
la ușa mormântului
Iisus își șterge o lacrimă
apoi îi cere prietenului Său
să se trezească
înlăturându-i de pe chip
voalul.
Doamne cheamă-ne și pe noi
suntem aici
așteptăm ceas după ceas
an după an
zi și noapte
veghem
unul pentru altul
nu mai putem potrivi cioburile în
sticlă
facem câțiva pași în spate
decorăm pereții peșterilor
suntem cuvinte așadar suntem
liberi
înșirăm mărgele pe ață
ca mirii inimă în inimă trăim într-o
taină
aprindem candele
se întrevăd spicele întunericului
pe luciul lacului – un catran viu
Doamne ia-mi mâna în mâna Ta
cum făcea mama în primii mei ani de
școală
rupea paginile greșite din caietul cu spirale
scriam totul de la început
împreună
dinaintea tuturor erelor mă chemai
îți răspund Doamne atât de târziu
eram în mers
pe drumul zilelor fără ieșiri
prin trifoiul în formă de nori
pe străzi cu nume greu de rostit
printre pragurile de jos ale amurgurilor
credeam că viața e mersul
fără oprire copiii merg bătrânii merg și ei
iar sfinții Tăi
cine să-i poată ajunge
auzi ce aud?
vezi ce văd și eu?
din pieptul meu iese șarpele-plâns
doarme pe perna mea
visăm același vis
