Place of the Gods

 

mai ales poezia

pentru a putea exista tot ceea ce există

am convenit să dau partea mea de durere

mai ales toamna când sângele e un cerb 

cu dinții tociți până la carnea gingiilor 

(de ce nu?)

dacă auzi strigătele de plecare ale cocorilor

și nu ai monede în buzunare 

e semn de sărăcie

bufnița împarte vești despre moarte

iar trandafirii cu gâturile întinse înspre fereastră

mă strigă insistent pe numele mic

să-mi arate ce grozav e cerul fără nori

știu știu las-o moartă cu atâta frumusețe trandafirule 

că te sap de la rădăcină 

și te urc pe un munte

să vezi ce se vede de-acolo despre oameni

cum intră disperarea în casele lor

pe ușile lăsate deschise

cum se scurge ca o lavă peste blide si lucruri

cum intră în nările lor adormite 

să le răscolească visele și amintirile

e bine dacă dimineața ori seara

ți-ai făcut timp să te gândești

la ai tăi – cei plecați cine știe pe unde –

despre care nimeni nu mai știe nimic

de parcă n-ar fi avut vreodată o mamă ori o adresă 

e bine dacă îți faci timp să urmărești

plopii transparenți agonizând împreună cu vântul

sau să privești o frunză cum se scaldă 

în galben

dacă faci asta trebuie să rămâi lângă ea

până reușești să distingi strigătul unui om

căznindu-se se afle unde-i Dumnezeu

dacă l-ai auzit ești pregătit

să iubești până la capăt 

fără să aștepți nimic în schimb

sfârșitul e unde se oprește muzica

pasul de dans poezia mai ales poezia

living by a thread

 

nu mai putem potrivi cioburile în sticlă

facem pași înapoi decorăm pereții peșterilor

suntem cuvinte așadar suntem liberi

înșirăm mărgele colorate pe ață 

ca mirii inimă în inimă într-o taină

aprindem candele pe luciul lacului – un catran viu – 

deslușim spicele meticulos împletite ale întunericului. 

Ia-mi mâna în mâna ta Doamne

cum făcea mama în primii mei ani de școală

rupea paginile greșite din caietul cu spirale

scriam totul de la început

împreună 

Still feelin" blue

 

vis

eram în mers pe drumul zilelor fără ieșiri

prin trifoiul în formă de nori 

pe străzi cu nume greu de rostit

pe pragurile de jos ale amurgurilor

credeam că viața e mersul 

fără oprire copiii merg bătrânii merg și ei

iar sfinții tăi nu mai pot fi ajunși

auzi ce aud? vezi ce văd și eu? 

în piept șarpele-plâns 

dormim același somn

visăm același vis

Alessandro Scarlatti- Il giardino di rose (1707)

 

carte de poezie

Multumiri, Editura Cartea Romaneasca, Alina Neculachi et. co.

șansă

târziu pe la ceasul amărăciunii

spunea un clasic și nu reușesc să-mi amintesc mai departe

norii s-au domolit

lumina mai rezistă puțin arcuindu-se blând peste case

în paharul alungit din mâinile mele 

un cub de gheață se dă de câteva ori peste cap

apoi își arată sclipirea la suprafață

o cum se zbate

de parcă ar avea un viitor

firele de fum își urmează cărările însingurate

numai în visul tău existăm

și cu puțină șansă unul în altul