să ne întoarcem la zilele senine
la câmpiile drepte cu inimile-păpădii în afară
am trăit atâtea răsărituri fără să fim cu adevărat prezenți acolo
dacă îți ții ochii închiși înadins pentru a te obișnui cu întunericul și cu durerea
când îi deschizi vei crede că tu însuți
ești un rubin luminos cu mii de fațete.
în sala de așteptare a spitalului
Mauvignier mă convinge (pagină după pagină)
că literatura este locul sfânt
de unde nu mai poți fi izgonit.
în apropiere discuția continuă
ați prins furtuna? întreabă bătrânul
din ce parte de țară veniți?
aș fi preferat să vin cu avionul dar fata mea aici lângă mine
are o teamă îngrozitoare de înălțime
n-a zburat niciodată nu urcă vreun pod
nu ne cazăm la niciun hotel cu mai mult de două etaje
nu seamănă cu mine eu am făcut skydiving în tinerețe
stiți ce înseamnă frica (F.E.A.R.)?
o mai întreabă bătrânul pe femeia din fața lui
„false evidence appearing real” răspunde femeia
pune-mă în fața oricărui pericol
numai să nu fie într-un spațiu închis
Jack nu va rămâne prins acolo
spune bătrânul vorbind despre el la persoana a treia
aveam mult păr în tinerețe aveam și în urmă
cu șase luni spune Jack
în timp ce o urmează pe asistenta care-l somase.
nu te plictisești! tatăl tău are atâtea
să povestească spuse femeia
nu mă plictisesc niciodată. pe orice m-aș vinde
pentru un grăunte de liniște
pulsul inimii să fie singura mișcare
să bată
să repete dreptul întâiului născut
