Finding my way home

 

living by a thread

 

nu mai putem potrivi cioburile în sticlă

facem câțiva pași înapoi 

decorăm pereții peșterilor

suntem cuvinte așadar suntem liberi

înșirăm mărgele colorate pe ață 

ca mirii 

inimă în inimă într-o taină

aprindem candele 

se întrevăd spicele întunericului 

pe luciul lacului – un catran viu

Doamne ia-mi mâna în mâna Ta

cum făcea mama 

în primii mei ani de școală

rupea paginile greșite 

din caietul cu spirale

scriam totul 

de la început 

împreună 

Still feelin" blue

 

îți răspund

dinaintea tuturor erelor mă chemai 

îți răspund Doamne 

atât de târziu

eram în mers

pe drumul zilelor fără ieșiri

prin trifoiul în formă de nori 

pe străzi 

cu nume greu de rostit

pe pragurile de jos ale amurgurilor

credeam că viața e mersul 

fără oprire copiii merg bătrânii merg și ei

iar sfinții Tăi cine să-i poată ajunge

auzi ce aud?  vezi ce văd și eu? 

din piept iese șarpele-plâns

doarme pe perna mea 

visăm 

același vis

Alessandro Scarlatti- Il giardino di rose (1707)

 

carte de poezie

Multumiri, Editura Cartea Romaneasca, Alina Neculachi et. co.

Șansă

"Târziu pe la ceasul amărăciunii"

spunea un clasic

și nu reușesc să-mi amintesc mai departe.

Norii 

s-au domolit

lumina mai rezistă puțin

arcuindu-se blând 

peste case.

în paharul alungit 

din mâinile mele 

un cub de gheață 

se dă de câteva ori peste cap

apoi își arată sclipirea 

pe suprafața apei  

O, cum se zbate

de parcă ar avea un viitor!

firele de fum 

își urmează cărările însingurate.

Numai în visul Tău existăm

și, cu puțină șansă,

unul în altul