când pleci se surpă o groapă comună în mine
când pleci mintea mi-e scrum
nările vântului apocaliptic suflă
până totul dispare
ca-nainte de facerea lumii
când pleci se-ntunecă brusc pe lumină
mă lovesc de toate obiectele
ca orbul într-o casă străină căutând ieșirea
pipăi răceala zidurilor mute
trag în piept aer cu gust oțetit
ca de lacrimă
ca de nimic
No comments:
Post a Comment