seara cade așa cum cad sufletele
soldaților anonimi într-un război
care nu le-a adus
decât o ultimă lacrimă înghețată
și-o dată exactă pe mormânt.
nu am nici cea mai mică idee
de ce mirodeniile de pe rafturile
magazinului indian din cartier
m-au făcut să mă îngrijorez
de semnele care mi-au apărut de curând
pe brațul drept.
un băiat de vreo 8-9 ani
vorbea cu tatăl lui
uite tata eu știu că mama caută
vopsea henna hai cumpără-i tu
n-am mai ascultat unde-a dus
conversația lor
deși e a doua natură să prinzi ce zic
ceilalți
să le înghesui într-un volum
pe lângă impresii despre calitatea oxigenului
despre lumina din spicul de grâu
maxilarul lui Narcis
râsetele Meduzei
invenții rumegușuri soarele dintr-o zi de miercuri etc.
ca un jurnal al fericirii
ținut de un angajat al unei agenții de turism
care nu va ajunge vreodată
în niciuna din vacanțele exotice
pe care le vinde.
