jurnal

tâmplele un jurnal viu

inima strânsă într-un nod 

lacrimile negre nu-l mai pot desface

întunericul le va îngriji

Sorhag (The nightingale and the falcon) -an Armenian fable

 

clopote și marimbafon

cu degete de zăpadă îți ștergi ochii

după ce l-ai visat pe Dumnezeu cum visează oameni

piscul cerului ademenește păsările cu înaltul

cercuri perfecte trasându-le zborul

pe lacul ferestrei 

literele scrise de mână unduiesc pe pagină -

siluete micuțe care se tot îndepărtează

de parcă pământul le-ar fi înșelat

batista neatinsă în șifonier 

de la moartea mamei tale. 

dincolo de zidurile caselor

linia orizontului într-o culoare incertă

abia de la singurătate încolo

ești cu adevărat cine ești

o simfonie 

compusă pe loc de mintea ta 

pentru celeste timpani 

xilofon clopote 

și marimbafon

început de noiembrie

aș fi vrut să-ți mai spun ce-am văzut

în spatele oglinzii când 

se stingea lumina și despărțiți de Tine eram 

un înger tăcut trecea deasupra frunților noastre - 

porți ferecate creste de munți 

spumă de lapte

am întors capul privindu-l

și-am uitat ce puneam în scrisoare

o frunză firavă - nici aur nici rugină-

s-a desprins de pe ram

cei ce plâng

misterul nopții în tăcerea ei

ți s-a schimbat vocea 

buzele ți s-au oprit din cântat

pleoapele nu-ți mai ascund privirea 

când cauți urme de aripi pe pământul uscat

înspre necunoscut rătăcesti

ca într-o grădină fără sfârșit

de secole ne-a fost scris 

iar ce-a fost scris a rămas:

cei ce plâng să fie ca și cum n-ar plânge 

iar cei ce se bucură 

ca și cum nu s-ar bucura

inimile unora dintre noi sunt mai mari 

decât pâinea

mai încinse decât cărbunii în jar

în curând vom ști dacă din darul primit 

au făcut alt dar

așa cum ne-a fost dat

          

          Pentru noi doi un loc se naște

          Prin anotimpuri tot mai rar

          ~ Lucian Blaga

secvență cu lună plină de cealaltă parte a străzii

cu frunze îngălbenite și cuvinte 

apăsate între coperte 

ca lespezile aparținând foștilor locuitori 

ai unui oraș supraaglomerat

oase peste oase la fiecare șapte ani 

nici numele 

nici urmele vieților lor nu vor mai fi

în neant se scurg orele plânse în gri

mă întorc către norii înalți 

cu tăcere ne umplem piepturile

rămânem ai cerului așa cum ne-a fost dat

**

                          at one glance

                          I loved you

                          with a thousand hearts

                          ~ Mihri Hatun, poetă otomană de la începutul secolului al XVI-lea 

saloanele istoriei au ușile deschise peste program

"mașinăriile cântă"

ne bem cafeaua în diferite colțuri de lume 

dorim să simțim bineînțeles că dorim

în ciuda faptului că unele sentimente nu ne pot aparține 

rămâi pe loc așadar rămâi vulnerabil

închizi ochii arca soarelui își răstoarnă 

avalanșa de lumină peste obrajii tăi 

tresari când ești singură

Rhea îi pregătește lui Cronos o piatră 

o înfașă în scutece

apoi zeii iubirii încurcă zarurile  

gramofoanele abisului repetă numele tău