the end of something

    You will be forgiven if you preserve the love of the Good within you

            ~Czeslaw Milosz

Alex și-a luat viața vara trecută

(am aflat ieri de la Richard)

de la umbre nu mai poți lua niciun strop de putere

dincolo de viață 

nicio adiere de vânt

șaua de îmblânzit timpul atârnă în gol

dincolo de patria ta 

iarba culcată la pământ

cerul un leagăn cenușiu

dincolo de rana din inimă 

niciun cuvânt

liliacul pentru totdeauna înflorit

concert

dimineața foarte devreme

ascult concertul păsărilor-cardinal  

până își iau zborul

oamenii — spune Doctor Angelicus —

sunt câmpii irigate de inima celuilalt 

iar ochiul vitrina unui magazin

care îl oferă pe Dumnezeu lumii.

numai gândul acesta străbatând secole

mi-ar putea fi de-ajuns pentru săptămâna Patimilor.

nu-mi fac iluzii paginile se suprapun. se amestecă

cerul adună lumină pentru noi

îi trimitem la schimb pânze invizibile despre tristețe 

despre trupurile noastre de apă sânge 

și vise 

cuvinte în loc de aripă.

țin morțiș să adaug și de la mine 

fără să înțeleg 

că tot de la Tine vine

Til Waking Light - Gaby Moreno

 

St. John of the Cross - Tenderly

 

Tenderly,  I now touch all

          things,

knowing one day we will

          part.

Meister Eckhart - I Bet God

If He
let go of my hand, I would
weep so loudly,

I would petition with all my might, I would cause
so much trouble

that I bet God would come to His senses
and never do that
again.

Terra rossa

au înflorit încă o dată copacii

muzica inundă coridoarele văzduhului 

pământul "piatra norocoasă" a lui Dumnezeu 

(cum l-a numit Tukaram)

e înroșit de la oxidul de fier

un drum greu de urcat

plin de bruși noduri și praf 

strigătul din sânge nu vine din glas

gura înăsprită de cuvinte amare –

o rană care nici nu doare 

nici vindecare nu are

la vârsta de șase ani  Ecaterina de Siena l-a întâlnit pe Dumnezeu 

într-o peșteră 

iertarea (a scris mai târziu sfânta)

e mai sigură decât însăși existența noastră

soarele va pârjoli din nou iarba 

câmpiile se vor retrage înspre ocean

îmi repet în gând că nu-mi mai doresc nimic

doar ca să mi se-ndeplinească

nimic nu se pierde aici 

fără să se câștige în cer

unde atâta iubire ne-așteaptă

Dark eyes

 

Simone Weil and her favorite poem

Simone Adolphine Weil was born on February 3, 1909 in Paris to an Alsatian Jewish family.

Here is a poem that she loved to recite, like a prayer:   

Love 

by George Herbert

LOVE bade me welcome; yet my soul drew back,
            Guilty of dust and sin.
But quick-eyed Love, observing me grow slack
    From my first entrance in,
Drew nearer to me, sweetly questioning
            If I lack’d anything.
‘A guest,’ I answer’d, ‘worthy to be here:’
            Love said, ‘You shall be he.’
‘I, the unkind, ungrateful? Ah, my dear,
            I cannot look on Thee.’
Love took my hand and smiling did reply,
            ‘Who made the eyes but I?’
‘Truth, Lord; but I have marr’d them: let my shame
            Go where it doth deserve.’
‘And know you not,’ says Love, ‘Who bore the blame?’
            ‘My dear, then I will serve.’
‘You must sit down,’ says Love, ‘and taste my meat.’
            So I did sit and eat.

Tonalitățile unui poem

În link, o remarcabilă analiză a unui poem pe care l-am inclus în volumul publicat în 2020, la editura Grinta, "era liniște și era bine". Mărturisesc că nici atunci n-am știut cum să mulțumesc, așa cum nici acum nu mă pricep mai bine. Aceleași emoții mă năpădesc la recitire, nimic nu s-a schimbat cu trecerea timpului.

Domnului Profesor Ilie Gyuricsik i-aș răspunde la fel "pe bune??",  dar aș mai adăuga: vă prețuiesc infinit. 

Link către articolul apărut în excelenta revistă online, LaPunkt: 

https://share.google/sMik8OJvZTTF7Y280

Tonalitățile unui poem - LaPunkt 

seeing in the dark

o lampă albastră înghite orașul

aici sunt acasă. aici nimic nu doare

niciun sunet din copilărie nu răzbate

amintirile nu se mai întorc 

din insulele lor îndepărtate

eram prinși în cuvinte mari 

mai grele ca orele 

în care aștepți promisiunea unei alte vieți

doar vântul sufla 

mai trecea un minut. adormeam.

în locul nostru luptau visele. gândeau 

pentru noi 

ne făceau să ne pierdem balansul

ne înălțau inimile ca pe niște zmee

 

!câtă ruină să scrii despre vise

aici nu mai pândim nodurile de lumină

printre ramuri

iubirea nu mai poartă numele tău

aici nu e nimeni 

nimeni în toată această moarte – 

a noastră

Evening serenade

 

O pagină de poezie

Câteva poezii noi în pagina 5 a revistei ACOLADA nr. 12/ 2025. Mulțumesc mult domnului Radu Ulmeanu!

https://www.editurapleiade.ro/

Acolada_nr._12.pdf https://share.google/iG5J2HGhKK9IbNuAy

Audio. The journey

 https://open.spotify.com/episode/4BokVaJsHf5eA8PdnGpE5Q?si=KRNxxPF9THCipDrg98mQgg&t=31

Primo Levi - poems

Go away. I haven't dispossessed anyone 

Haven't usurped anyone's bread.

No one died in my place. No one.

Go back into your mist.

It's not my fault if I live and breathe,

Eat, drink, sleep and put on clothes.

Link to the poem here: Primo Levi - poems

Audio. Poezii de Monica Pillat

 https://archive.org/details/monica-pillat-poezii

Songs without words

 

Addenda

 

nu merităm freamătul zilei care ne-a adus împreună

nu merităm lumina. îngerii deschid ușile dimineților

apoi își șterg amprentele cu grijă

nu merităm nici copacul din fața ferestrei

merităm doar visele care se uită ușor.

inima care nu poate iubi ar trebui înlocuită

așa cum  înlocuim detectoarele de fum

de ce căutăm atât de adânc ceea ce nu se lasă atins?

pământul își scoate singur măruntaiele în afară

unele stele își schimbă poziția 

pentru a se face vizibile în timpul eclipsei

Socrate ar fi spus că omul este altceva 

decât propriul său trup 

focul stins nu are nimic în comun cu ideea de foc 

nu și-a spus niciodată ești și cenușă

acoperișul fragil al unei colibe nu crede în furtuni

orice femeie se teme de femeia din turnul de sticlă 

cu toate că zăpada pe toți ne ridică

"mâna mea în mâna ta este tot mâna ta"

în Addenda e scris 

într-o notiță

Hija mia

 

loveliest of hearts

spune-mi ce face un cuvânt

arată-mi ochiul din care se naște 

greșelile rămân în urma lui

ca benzile negre sub roțile mașinilor 

un vânt puternic despică burta cerului amorțit

aș crăpa niște lemne de foc

dintr-un butuc masiv 

care știe să ardă

aș înmuia lumina numai în lumină  

macul numai în roșu 

inima în palmă 

ca o urnă

în fiecare zi soarele scrie pe ferestre

îi spunem viață. o repetăm 

până iese mai bună

spune-mi ce face un cuvânt când nu e rostit

tăcerea e un alt fel de a iubi 

mai adânc ca mormintele 

sunetele și clinchetele dizolvate în aerul fin 

în univers 

nu prea departe