"Vrând să facă psihologia tinerei generații, Eliade m-a
lămurit de ce această generație este românească, prea românească. Nici un conflict spiritual nu generează o
acțiune și prin aceasta drama spirituală nu se integrează în viață. Un român, oricât ar fi de problematic, nu
reușește să asocieze neliniștea actelor vieții.
Drama este un plus ușor discernabil, care nu-i angajează existența. Din punct de vedere spiritual, nu este deloc
greu a fi român. Mult trebuie să se fi
luat Eliade cu eroii săi ca să le inspire câte o problemă, să le insufle o
neliniște, să-i salveze de la pornirea lor naturală înspre ratare. Dacă aș putea scrie un roman privind mediul
de la noi, cred că ar trebui să veghez în fiecare moment să nu-mi scape
personajul, să nu dezerteze din frică de acțiune, de risc, de consecințe. În astfel de condiții, a scrie un roman de
tensiune mi se pare un gest etic și un act patriotic.
Sunt convins că, dintre toate țările Europei, procentul cel
mai mare de ratați îl dă România. Există
o tendință de abandonare, de non-rezistență, de înțelepciune lașă, care
favorizează totul în afară de tragedie.
Dacă aiurea eroul se definește prin opoziție cu lumea, la noi eroismul
nu poate avea alt sens decât rezistență la ratare. Mi-e scârbă de toți învinșii soartei."
Emil Cioran, Revelațiile Durerii
