"Ce zgomote înfricoşate...
Aud o inimă cum bate."
~Ion Pillat
e calmă seara ca o coroană fără nestemate
ca o floare trecută uitată afară
ce mai înseamnă o seară
ce mai este o noapte
uite-o cum se duce
de parcă nu fusese niciodată
pământul soarbe cu o sete nebună
vârtejurile de praf
ploile negre
cântecul grav căsuțele din vise
urmele de pași
împreună separate
când tăcem cine ascultă?
când plouă mărunt cine strigă mai lasă și pe mâine!
în ochi insule mici acoperite
de ape
și toate drumurile închise
ai milă Doamne de cei fără odihnă
de cei fără glas
de cei fără brațe
pentru un ultim dans
"De fiecare dintre noi se bucură și se întristează pământul întreg
ba chiar și toate cele de sub cer."
~ Origen, Omilii la Ieremia
nu-ți mai plânge sufletul tău rătăcit
în casele de jos
vorbește-i așa cum i-ai vorbi unui străin
care nu înțelege cuvintele limbii tale
arată-i cerul
chiar și atunci când se-ascunde
folosindu-te de semne și gesturi
fiindcă numai cerul ne scoate din moarte
învață-l să tacă și să se mire mult
arată-i cizmele fără noroaie pe tălpi
umplute cu pământ fertil
din care răsar narcisele cu gâturi subțiri de argint
mai spune-i că viața e jumătate vis/ jumătate suspin
învață-l să ignore copacii înalți
umbrele lor dulci (cum le numea Pușkin)
călătoriile în trecut
"Look at me, Leonard
Look at me one last time"
~Leonard Cohen
știai? cuvintele sunt lucruri micuțe
vii
se nasc cresc și dispar
au ochi degete vise (prea multe vise)
uneori plămânii cuvintelor se înnegresc. moartea-i aproape
nimicul
e un cuvânt într-un singur picior
noaptea poartă un chip anonim sub voaluri aprinse
cuvinte mlaștini
cuvinte în cheia sol
zâmbetele fără motiv
cuvinte copii
alicele albinelor harnice
mlădițele crude ale viței de vie
cuvintele bulevarde. sanatorii.
muntele sfânt
încheietura mâinii tale
– un zeu rătăcit printre oameni
fără cale de întoarcere
știai? cuvintele se scriu singure
numai durerea stă pitită sub piele
să-ți umfle pieptul tâmplele
și ochii –
acolo unde iubirea a-nceput
să miște adierea blândă a vântului
deasupra mormintelor
să mute firul de lacrimă în piatră
în stâncă cât mai aproape de cer
cândva pământul se va topi
amintirile împărțindu-se în fărâmituri mici
din meteorit în meteorit.
"You will be forgiven if you preserve the love of the Good within you."
~Czeslaw Milosz
Alex și-a luat viața vara trecută
(am aflat ieri de la Richard)
de la umbre nu mai poți lua niciun strop de putere
dincolo de viață
nicio adiere de vânt
șaua de îmblânzit timpul atârnă în gol
dincolo de patria ta
iarba culcată la pământ
cerul un leagăn cenușiu
dincolo de rana din inimă
niciun cuvânt
liliacul pentru totdeauna înflorit
dimineața foarte devreme
ascult concertul păsărilor-cardinal
până își iau zborul
oamenii — spune Doctor Angelicus —
sunt câmpii irigate de inima celuilalt
iar ochiul vitrina unui magazin
care îl oferă pe Dumnezeu lumii.
numai gândul acesta străbatând secole
mi-ar putea fi de-ajuns pentru săptămâna Patimilor.
nu-mi fac iluzii paginile se suprapun. se amestecă
cerul adună lumină pentru noi
îi trimitem la schimb pânze invizibile despre tristețe
despre trupurile noastre de apă sânge
și vise
cuvinte în loc de aripă.
țin morțiș să adaug și de la mine
fără să înțeleg
că tot de la Tine vine
