au înflorit încă o dată copacii
muzica inundă cărările văzduhului
pământul – "piatra norocoasă" a lui Dumnezeu
(cum l-a numit Tukaram)
e înroșit de la oxidul de fier
un drum greu de urcat
plin de bruși noduri și praf
strigătul din sânge nu vine din glas
gura înăsprită de cuvinte amare –
o rană
care nici nu doare
nici vindecare nu are
la vârsta de șase ani
Ecaterina de Siena l-a întâlnit pe Dumnezeu
într-o peșteră
iertarea (a scris mai târziu sfânta)
e mai sigură decât însăși existența noastră
soarele va pârjoli din nou iarba
câmpiile se vor retrage înspre ocean
îmi repet în gând că nu-mi mai doresc nimic
doar ca să mi se-ndeplinească
nimic nu se pierde aici
fără să se câștige în cer
unde atâta iubire ne-așteaptă
