din pâinea cui mâncăm?
a cui este apa din care bem?
ce păstrăm după lacrimi?
kiss me momma
uite iubirea s-a împuținat
pașii ni s-au pierdut pe drum
abia te mai zăresc
abia mă mai văd/ abia mai știu de mine
oricât am regreta
ultima pagină
se lasă închisă
Unamuno credea că toate au un sfârșit
aici
și-n lumea cealaltă
dar visul meu pe tine te înalță aproape te ajung
aproape te pot atinge
aproape te pierd
iarăși
printre norii dimineții
de cenușă și vânt
trăim pentru o singură
viață
ridicăm case pe pământ ieftin
departe de ceilalți
nu clipesc
să nu schimb ceva din mersul lumii
din destinul unui singur fir
de iarbă
pot ierta
nu doar câinele care mă mușcă
cât și culoarea aprinsă
a prafului din sângele meu
îmi îndrept mâinile
în sus
ca un turn vechi de apă
ca o lampă întoarsă
trecutul e un foșnet
de pagină
un țiuit constant în urechi
am învățat să-l ignor
să supraviețuiesc printre cuvintele
care mă caută
cu umbrele din umbră
fără spaimă
chipul tău - în nestatornicia sensului unic
ochii - substanța prin care sufletul
își pune amprenta pe zi și pe noapte
casa pieptului - pentru ușa aceea neîncăpătoare
strălucește în durere
la fel cum strălucește în soare
dacă auzi un cântec trist
care îți pare că vine luminând în întuneric
ea este
