din pâinea cui mâncăm a cui este apa din care bem?
ce păstrăm după lacrimi?
kiss me momma
uite iubirea s-a împuținat
pașii ni s-au pierdut pe drum
abia te mai zăresc
abia mă mai văd/ abia mai știu de mine
oricât am regreta
ultima pagină se lasă închisă
Unamuno credea că toate au un sfârșit
aici și-n lumea cealaltă
dar visul meu pe tine te înalță aproape te ajung
aproape te pot atinge
aproape te pierd iarăși
printre norii dimineții
din cenușă și vânt
trăim pentru o singură viață
ridicăm case pe pământ ieftin
departe de ceilalți
nu clipesc
să nu schimb ceva din mersul lumii
din destinul unui singur fir de iarbă
pot ierta nu doar câinele care mă mușcă
cât și culoarea aprinsă a prafului din sângele meu
îmi îndrept mâinile în sus ca un turn vechi de apă
ca o lampă întoarsă
trecutul e un foșnet de pagină
un țiuit constant în urechi
cuvintele nu ne mai caută
umbrele își urmează umbrele lor
fără spaimă
chipul în nestatornicia sensului unic
ochii substanța prin care sufletul
își pune amprenta pe zi și pe noapte
casa pieptului pentru ușa aceea neîncăpătoare
strălucește în durere
la fel cum strălucește în soare
dacă auzi un cântec trist luminând întunericul
ea este
