din pâinea cui mâncăm
a cui este apa din care bem
ce păstrăm după lacrimi?
kiss me momma
uite iubirea s-a împuținat
pașii ni s-au pierdut pe drum
abia te mai zăresc
abia mă mai văd/ abia mai știu de mine
oricât am regreta
ultima pagină se lasă închisă
Unamuno credea că toate au un sfârșit
aici și-n lumea cealaltă
dar visul meu pe tine te înalță aproape te ajung
aproape te pot atinge
aproape te pierd iarăși printre norii dimineții
de cenușă și vânt
m-am clădit precum o casă pentru o singură viață
pe pământ ieftin departe de ceilalți
nu clipesc
să nu schimb ceva din mersul lumii
din destinul unui singur fir de iarbă
pot ierta nu doar câinele care mă mușcă
cât și culoarea aprinsă
a prafului din sângele meu
îmi îndrept mâinile în sus ca un turn
vechi de apă
ca o lampă întoarsă
trecutul e un foșnet de pagină
un țiuit constant în urechi
am învățat să-l ignor
să supraviețuiesc cu cuvinte care mă caută
cu umbrele din umbră
fără spaimă
chipul tău în nestatornicia sensului unic
ochii - substanța prin care sufletul
își pune amprenta pe zi și pe noapte
casa pieptului
pentru ușa aceea neîncăpătoare
strălucește în durere la fel cum strălucește în soare
dacă auzi un cântec trist
care îți pare că vine luminând în întuneric
ea este
