Search This Blog

Sunday, June 28, 2026

living by a thread

 

nu mai putem potrivi cioburile în sticlă

facem pași înapoi decorăm pereții peșterilor

suntem cuvinte așadar suntem liberi

înșirăm mărgele colorate pe ață 

ca mirii inimă în inimă într-o taină

aprindem candele pe luciul lacului – un catran viu – 

deslușim spicele meticulos împletite ale întunericului. 

Ia-mi mâna în mâna ta Doamne

cum făcea mama în primii mei ani de școală

rupea paginile greșite din caietul cu spirale

scriam totul de la început

împreună 



No comments:

Post a Comment