o lampă albastră înghite orașul
aici sunt acasă. aici nimic nu doare
niciun sunet din copilărie nu răzbate
amintirile nu se mai întorc din insulele lor
îndepărtate
războaiele nu-și mai flutură streagurile
nu-și mai sapă tranșee adânci
eram prinși în cuvinte mari
mai grele ca orele în care aștepți promisiunea unei alte vieți
doar vântul sufla
mai trecea un minut. adormeam
luptau visele în locul nostru. gândeau ele și pentru noi
ne înălțau ca pe niște zmee
câtă ruină să scrii despre vise
aici nu mai pândim nodurile de lumină printre ramuri
iubirea nu mai poartă numele tău
nu e nimeni
nimeni în toată această moarte –
a noastră
No comments:
Post a Comment