o lampă albastră înghite orașul
aici sunt acasă. aici nimic nu doare
niciun sunet din copilărie nu răzbate
amintirile nu se mai întorc
din insulele lor îndepărtate
eram prinși în cuvinte mari
mai grele ca orele
în care aștepți promisiunea unei alte vieți
doar vântul sufla
mai trecea un minut. adormeam.
în locul nostru luptau visele. gândeau
pentru noi
ne făceau să ne pierdem balansul
ne înălțau inimile ca pe niște zmee
!câtă ruină să scrii despre vise
aici nu mai pândim nodurile de lumină
printre ramuri
iubirea nu mai poartă numele tău
aici nu e nimeni
nimeni în toată această moarte –
a noastră
No comments:
Post a Comment