"if I touch the darkness, it touches me"
~Henri Cole
cum plâng cei neiubiți
prin ce cotloane își ascund
ochii sticloși oasele fragile
frunțile înalte
mi-am construit o casă
pentru o singură viață
pe pământ ieftin
cât mai departe de ceilalți
nu clipesc
să nu schimb ceva din mersul lumii
din destinul unui singur fir de iarbă
pot ierta nu doar câinele care mă mușcă
ci și culoarea aprinsă a prafului din sângele meu
îmi îndrept mâinile în sus
ca un turn vechi de apă
ca o lampă întoarsă
trecutul e un foșnet de pagină
un țiuit constant în urechi
am învățat să-l ignor
să supraviețuiesc cu cuvinte care mă caută
cu umbrele din umbră
fără spaimă
No comments:
Post a Comment