într-o lume în care trăim pentru o singură
viață
ridicăm case pe pământ ieftin
departe de ceilalți
nu clipesc
să nu schimb ceva din mersul lumii
din destinul unui singur fir
de iarbă
pot ierta nu doar câinele care mă mușcă
cât și culoarea aprinsă
a prafului din sângele meu
îmi îndrept mâinile în sus
ca un turn vechi de apă
ca o lampă întoarsă
trecutul e un foșnet
de pagină
un țiuit constant în urechi
am învățat să-l ignor
să supraviețuiesc printre cuvinte
care mă caută
cu umbrele din umbră
fără spaimă
No comments:
Post a Comment