Wednesday, January 4, 2023

să ne oprim

bine bine hai să ne întoarcem înspre noi înșine

cu zgomote insuportabile să cădem
ca alții înaintea noastră

dar mai întâi să ne oprim la o micuță fermă
de animale din Deerfield
să facem poze color căluțului orb
din toate unghiurile
(câți ani trăiesc caii bolnavi
în grajdurile fără noroi?) 
să călătorim în autobuze tramvaie
trenuri prăfuite 
înspre nicăieri
mușuroaiele de furnici 
& cuiburile părăsite de păsări
sunt studiate de oamenii de știință cu mare atenție 

se crapă de ziuă
de sub acoperișul aspru al întunericului
se întrevăd
capetele funiilor de lumină
strângem pozele celor dragi la piept 
pregătim ceaiuri 
renunțăm la vise
rămânem cum eram înainte
și alții înaintea noastră 

complet singuri
iar asta ție ți se pare okay?