cel mai tânăr câștigă
mi-a plăcut și mai mult fiindcă știam
că-l pot reîncepe oricând
la orice oră din zi din noapte
când îmi trăznea mie prin cap
să mă-ntreb cine sunt
un joc ca oricare altul cu miză mare
pierdut ceea ce trebuia pierdut
găsitorului nu i se oferă
nimic
în afară de vorbe
(aici ai fi putut să-ți faci
reintrarea doamne
porți mari las deschise la fiecare
capăt de vers)
aceleași greșeli
aveam încredere unii în alții
și-n jocul acela
al cărui nume nici nu-l mai
știu
(imagine: Helen Lundeberg)
Oioioi!
ReplyDeleteoy vey chiar :)
Delete