That leaving feeling - Stuart Staples and Lhasa

 

în zigzag

de ce pare atât de important ce fac eu acum
deschid mai multe ferestre deodată
zgomotele pe care le fac degetele mele pe tastatură
nu se deosebesc cu nimic de motorul unui autobuz
prăfuit cu numărul 26
când m-am îndrăgostit prima dată
adunam frunze și plante pentru ierbar
alergam în zigzag pe crestele dealurilor îngălbenite
într-o zi la poalele unui asemenea deal m-a întâmpinat o femeie
care trăia singură într-o casă departe de lume
pe lângă basmaua verde legată în față
mai avea o cireadă de vaci și un câine șchiop
pe care-l striga "Câine". îmi era frică
sunt mulți ani de-atunci. până nu se îmbolnăvesc
visele se hrănesc cu întuneric apă și pâine
zmeie pe cer
țărmuri abrupte

an ending

 

ah de-ar putea să rămână ca lumina caldă a unei veioze 

niciun cuvânt nicio silabă niciun semn pe hârtia lucioasă

ceilalți vor continua să caute să alerge să pășească 

pe vârfuri să se roage 

să facă dragoste să desfacă aripi de oțel la altitudini aiuritoare

"unreal like music" ar accepta orice 

zgomotul ironia furia

cei care traversează în somn lungi coridoare misterioase

o vor găsi folositoare 

și nu se vor gândi la ea decât prin ceea ce este

la trezire nimeni nu-i va cere să-și reamintească 

o, I used to be a woman a window a snowflake 

până la urmă ar fi putut deveni orice 

ar fi putut lua forma cuvintelor goale

devreme ce nu avea nimic de spus

venea de undeva și mergea înspre nicăieri

ce bun final 

pentru o viață. pentru un poem ca acesta

winter poem

afară e o ceață densă 

lipicioasă 

de parcă tocmai au trecut pe-aici

hoarde de extratereștrii salivând

când ai mâinile murdare 

nu vrei să-ți atingi fața

și nici vreun om la care ții

de ce-ai face altfel cu sufletul tău?

go ahead

plânsul e o micuță creatură care trăiește în tine   

îndepărtează-te 

arde tot ce-ai scris până la ultima dorință

păstrează numai visul

în care cineva te salvează

adu-ți-l aminte!

umbre în mișcare

 

după ploaie 

fereasta încremenită în liniște o dezolare

păsări albastre se așază pe margine

așteptând să intre în cadru 

ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla

când plângi 

prin crăpăturile sufletului tău

pătrunde o lumină venită din alt spațiu 

obiectele din jur iau forme aproape bizare

pământul ud 

emană o aromă de cedru 

în a doua parte a zilei 

iubirea imită cerul  

își pune umbrele în mișcare

cine-a furat de la cine

? 

numai praful din soare

știe bine ce face 

atunci când îți mișcă pleoapele

îți amestecă visele cu realitatea

și îți vindecă mâinile 

rănite de noapte

frig

nu riști nimic în fața unei pagini albe

nu te lăsa ademenită splendida simfonie

a tăcerii au început-o alții demult

ascultă. ești atât de departe 

de tine însăți

tot mai departe cu fiecare 

minut

nu renunți continui aceeași farsă

împarți din angoase din

tot ce-ai trăit lasă-le să se piardă

ceva în tine deja a murit

how I used to be? 

noaptea îți șterge ochii umezi cu brațele ei lungi

iarna e iarăși aici cerul 

se îmbracă

într-un singur nor uriaș

voi sulfa aer cald în pumni

și oasele mele mă vor auzi

Transatlantic- Dorothea Grossman

https://www.lapunkt.ro/2021/11/transatlantic-dorothea-grossman-am-stiut-ca-ceva-nu-e-in-regula/ 

Transatlatic. Emily Dickinson - Speranță

https://www.lapunkt.ro/2021/11/transatlantic-emily-dickinson-speranta/ 

all for nothing

 

stelele își vor desface coamele în volute strălucitoare

peste întinderea nesfârșită a cerului

întunericul le va acoperi cu o furie nebănuită

voi face câțiva pași înapoi

unde să te mai ascunzi când trupul tău e jumătate spaimă

porți frunze ruginite în brațe

ce să mai înțeleagă oglinda

nu te-ai rugat destul nici n-ai trăit ce era de trăit

acolo unde zăpada va cădea

nu va mai rămâne nimic de acoperit

inima va bate la uși pentru totdeauna închise

ah întreaga splendoare geometrică a lemnului de măceș

între mine

și cea mai bună lume dintre toate lumile posibile

din ochiul nopții

 

nopțile nu sunt pentru a te rătăci 

printre frunzele uscate de toamna asta severă

 

nopțile nu sunt pentru a aprinde 

lumânări făcute doar să dispară 

 

nopțile nu sunt nici pentru a-ți pune dorințe

măcelărind ultimul vers cu exclamații bizare

 

am să mă las înghițită de haosul care mă va purta 

până la celălalt capăt 

 

acolo am să te aștept 

printre fulgii uriași de zăpadă stelară

 

galaxii depărtare 

voi auzi cum taci

întuneric condensat

 

I write at midnight because I am dark

-       Clarice Lispector

 

tăcerile de oțel nu pot mișca nimic

nici imaginația nu mai ajunge departe

ce lipsește? la ce nu avem acces?

ai văzut vreodată lumina balansându-se

de sus în jos ca o frunză în disbelief

ochiul (suficient de ager pentru a prinde scenele

de violență dintre firișoarele de praf din fața ferestrei)

suferă de singurătate

put yourself together

nimeni dintre cei dragi nu își face astăzi bagajul

pentru stația planetară Goldilocks

nu e nici un secret Musk vrea să ne ducă puțin

într-o călătorie pe Marte

nu pare pasionat în mod special de poezia contemporană

lumea va rămâne la fel

au mai fost combinații de nume dureri 

spaime ca ale noastre

e târziu 

nimeni nu trece strada nimeni nu desparte întunericul

ploaia care s-a pornit brusc 

ar putea șterge din griji

dar nu rămân pe gânduri la jumătatea unui fulger

nu-i pot schimba finalul

gravitație

 

nu mai contează cum se va sfârși totul

nici răspunsul perfect 

la cea mai grea întrebare

nici cuvintele migălos așezate 

pentru a stârni plânsul

sau cum se mișcă aerul 

pe sub scoarța copacilor

nici locul fix al planetelor

negânditul dezastru – 

când tu nu ești el este

endless night

 

pe unde oare se mai doarme
când noaptea e pe datorie
clădesc din aur și rubine
speranțe moarte

pe unde oare se mai cântă
când sunetele-s mute toate
mănunchi de lacrimi și suspine
îngeri sub ape

și-atunci de ce să mai visăm
sub pleoape croșetând lumina
zorii-s toți duși și tu nu ești
a cui e vina?

de la început

                 "sing as if nothing is wrong"

                    - Alejandra Pizarnik

încet

de parcă pașii tăi s-ar auzi în preajma mea

încet
de parcă mâinile tale m-ar atinge

încet
de parcă zeul cu dragoste și grijă
ne-ar modela din țărână

unul lipit de celălalt

ar sufla viață peste noi
și-ar începe să plângă

aburi noi s-ar ridica ușor
de pe suprafața pământului

Luminous

mărturie

îmi voi face timp 

lângă moartea mea 

să mâzgălim împreună 

câteva poeme rămase 

să ducem la bun sfârșit 

iubirea asta care ne arde  

nopțile fără focuri - 

căderi din vis 

colonii părăsite de prima generație.

uitarea ne va adăposti și pe noi

sub clopotul ei din cupru 

iată-ne întregi 

și reali 

într-o suferință comună - 

o piatră gigantică 

la intrarea în oraș 

de care nimeni nu se mai miră 

înfometați după pâine 

adevăr și pasărea paradisului 

ne spunem secrete adânci 

cu ochii închiși 

ca să nu le putem da mai departe 

și cerul cu stelele în delir - 

un câmp de maci cu bulbii în jos 

mărturisind în favoarea noastră

sete

 

nimic de zis acum. un

zumzet indescifrabil și nicio

ușă întredeschisă

singura vină de-a te fi 

născut în secolul ăsta 

când pescăriile vând 

scump gheața pentru 

peștele neprins

scriitorii își iau plata în 

avans pentru câteva pagini

albe
fară să fi aderat la o 

organizație pentru 

combaterea absurdului

 

pune un titlu separat 

fiecărei pagini scrise de tine
întunericul din interiorul unui 

semn de ortografie cum ar fi 

punctul
e un glonț cu efecte de pene 

de gâscă
autocorectul o ia înaintea 

ta. un dezmăț
un adevărat dezmăț de 

cuvinte

un gând îl felicită pe 

următorul care îl împinge 

înafară

 

pe cel de dinainte
mi-e sete de iubirea ta și de 

cuvinte noi
(peste trei mii în noul 

dicționar al limbii române)

să fii un bun cetățean să te 

gândești la sinonime

umbrela poate fi

numită și altfel dar rămâne 

umbrelă 

numai bună pentru când 

plouă

cânți și nu-ți mai auzi vocea
dormi și nu ești invitat în 

propriul tău vis

nu-ți spune nimeni prietene 

ce mai faci
totul se întinde în fața ta 

ca un câmp oxigenat 
vrei să te ridici brusc să 

strigi. simți că ai forță

 

dar ai numai verdeață în 

gură
păpădia e cea mai amăruie 

coada șoricelului 

cea mai blândă

dintre toți cei care te privesc 

adânc în ochi

 

numai unul îți poate descrie 

casa ta din copilărie

 

și acela ești tu însuți
primul semn de iubire a fost 

un simplu gest neînțeles

oare viața ta va merita la un 

moment dat

 să fie salvată

oare cuvintele nu obosesc 

vreodată să fie folosite

tornado de amor

vocații

 

ce-aș fi putut spune despre 

mine 

ca răspuns la acea întrebare
o anumită vocație 

pentru contemplarea abisului
și a formelor 

geometrice în care se varsă 

melancolia

în copilărie 

îmi plăcea să fac 

totul 

în mare viteză
bicicleta pentru copii mi se părea o 

glumă
când bunicul era ocupat 

cu meciul de rugby
îi furam bicicleta ruginită
care părea 

mai veche decât fotografiile 

alb-negru 

din timpul 

războiului
după primele încercări 

îmi urmăream 

sângele clolcotind în genunchi
jucând 

tenis cu aerul 

de-afară

mă opream 

la prima fântână
aruncam o găleată de apă 

rece 

pe picioare
și o luam din loc
apoi am trecut 

la categoria profesionist
hands and worries free

suntem pregătiți pentru suferință
ca pentru sărbătoare
aventurile de mai târziu cu obiecte ascuțite
de prin bucătării

se așază singure în tabăra 

memoriei durabile

și-acum înapoi la mine

chipul meu arde 

mocnit
gura 

fără cuvinte răsunătoare 

trupul un bruș sub un cer vânăt

nesfârșit

și tu 

care îmi țineai inima 

din când în când
în inima ta vindecătoare

ce sunete vă fascinează?

http://www.revistaorizont.ro/arhiva/septembrie2021.pdf 

notează

 

notează asta: poveștile ne țin în viață

fact or fiction nu mai contează

ieri turcul Beyhan Mutlu s-a trezit foarte devreme

și s-a alăturat echipajului care căuta un individ dat dispărut

la puțin după aceea a aflat că el era cel pe care lumea îl căuta

 

cele mai multe vise nu rămân cu noi

în noaptea următoare se vor întoarce.

un avion taie câmpiile albastre fără niciun entuziasm

câțiva copii desculți urcă pe o scară -

capătul ei se pierde printre norii relaxați

ca niște vaci grase

am mai văzut imaginile astea undeva

când eram copil mă întrebam unde voi fi în 2020

iar când am ajuns acolo nu mi-au mai plăcut mâinile mele

linia subțire pe care pășeam fără balans și nici

felul în care se rotea lumea.

 

câți dintre noi așteaptă a doua șansă...

cele mai frecvente e-mailuri din ultima vreme

mă întreabă daca vreau să comand un tort

cineva mă privește intens dintr-o mașină

întorc pe-o stradă alăturată

la sensul giratoriu fac un mic accident de mașină

 

notează asta: "ficțiunea ne permite o scurtă privire

asupra unei alternative. de aceea e atât de plăcută"

insistă. visele vor reveni în forță.

pot aduce diamante din Antwerp

aerul rece al vârfurilor Llogara sau Nemercka

o licență în medicina homeopată

sau intrarea liberă la un carusel cu căluții de piatră

 

notează asta: există o fereastră care dă înspre curtea interioară

auzi cum se deschide noaptea

auzi cum se deschide noaptea

ca o poartă din fier cântărind mii de tone
și nu poți da înapoi nu te mai poți întoarce
ai cui pași lipsesc
încotro se îndreaptă

pui ibricul tău vechi la foc mic
și te întrebi cu Pascal
cine te-a pus aici acum și la a cui comandă
ce este acela un sfârșit printre atâtea sfârșituri

diminețile
despărțite unele de altele prin fâșii lucioase
de indigo
peste drum două căprioare așteaptă
să le arăt intrarea în pădure
dar aici e numai un cartier cu case și parcuri
... nu se mai simt în siguranță nicăieri
nici Roberto Bolano nu putea trece seara 

târziu prin Mexico City
de teama ochilor care îl căutau

orele trec tot mai greu
de peste tot sosesc vești rele
până și în vis ceasurile se umflă
și se sparg singure
ca niște balonașe de săpun
transparente

în trecere

n-am ținut vreodată un jurnal

de prea multe ori am confundat
noaptea cu ziua
sau invers
același vis în același vis
în același trup care va gusta din moarte
numai casa mi-o schimb din când în când
să-i fac pe plac tatălui meu
i-am tot promis că voi locui
într-o clădire cu acoperiș roșu
și ferestre nostalgice 
aș putea scrie
astăzi __ septembrie am condus 60 de km 

pe furtună  
să văd o casă cu patru oglinzi un lac micuț cu pești vii 

și 200 de mesteceni
la întoarcere m-am luat la întrecere 

cu câteva mașini de poliție
treceam printr-un orășel
înconjurat cu sârmă ghimpată
în apropiere se construia 

o închisoare federală pentru femei
roțile mașinii au înțeles -
pe-aici zăpada nu va rămâne

nu avem decât trecutul
nu ești decât cel care ești în următoarele zece secunde
atât cât reușește mintea ta să îți spună în fugă:

vreau să...
și-aș mai vrea să...

poem din prima parte a zilei

ridici jaluzelele

lumina decorează

sufletul tău invizibil
se luptă pentru tine
zi și noapte

tu îl crezi un uriaș care se descurcă și singur

de aceea pământul e atât de greu
de aceea simți că tu ești unul dintre vinovați

uriașii nu au nevoie de nimic
sunt liberi să-și înalțe brațele să prindă
păsările cu degetele
să reconstruiască Persepolisul
după zidurile căruia să se pitească

ce-ar fi să-l îngrijești
ca pe un nou-născut
să-l hrănești să-l dezmierzi
să-l lași să cânte
până nu se mai aude

uite-l cum a crescut!
e pregătit
pentru celălalt care vine pe neașteptate
ba să-l vândă pe nimic
ba să-l ucidă cu mâinile goale

... pământul e o plantă cățărătoare
foarte ușoară 
într-o galaxie tăiată de fluvii galbene

curaj

pădurile vestice din Tennessee au din loc în loc 

crăpături uriașe

rămase de la cutremurul din 1812
pe-atunci David Crockett omora urșii
cu lama unui singur cuțit
și-i căra mai bine de treizeci de mile în spate 

până acasă

e atât de târziu 

întunericul nu mai repară nici o fereastră

luna nu ne-a aparținut niciodată

destinul e un șarpe la picioarele unui zeu
păianjenii ca niste ingineri plictisiți
fac și desfac matematic pânze lungi 

firave
care nu duc nicăieri
în timp ce tu pășești pe urmele toamnei
-  acest miraculos trup al luminii
în timp ce ochii refuză visul de dimineața
în timp ce norii grași se leagănă deasupra orașului

casa ta este inima ta
pune-i adresa asta!

Sylvia Plath - Maci in octombrie

https://www.lapunkt.ro/2021/09/transatlantic-sylvia-plath-maci-in-octombrie/

rămas bun, Ion Caramitru. un ultim interviu -

https://www.marginaliaetc.ro/c-patrasconiu-interviu-ion-caramitru-viril-si-fragil-pe-scena-catre-inima-poeziei/

mica tragedie

 

am intrat într-un magazin

te căutam printre străini oglinzi vitrine decoruri

manechini cu ochii scobiți și piepturile goale

am ieșit un pic mai abătută decât acum o mie de ani

(......sutele de vieți prin care-am trecut fără tine)

 în parcare fulgi pene perini zâne oribtor de frumoase

 șobolani zburători pe cărucioarele de cumpărături

ciori înfipte în gâturi de burlane 

 secvențe apocaliptice sau mai degrabă ca după o furtună

 cineva inventa timpul

 ne împărțea fiecăruia 

ca un bun samaritean lângă cutia milei

perceptibilitate

a fi este un verb ca oricare altul  are gură mâini și picioare

poate rămâne singur poate urca până în vârful celui mai înalt far

se poate multiplica își poate ascunde corpul într-o plantă  

într-un fluviu 

într-o mare

un artist cioplește un trunchi de copac 

uneltele lui ascuțite dau viață  

dacă vrei să îți treci mâna prin păr în timp ce asculți un cântec sfâșietor 

nu te oprește nimeni să ieși la plimbare sub soare

dacă treci pe lângă o căprioară moartă

scobită de muște la marginea drumului 

nu înseamnă că întreaga pădure 

e plină de moarte

mașinării gigantice sapă un drum nou în munte

pe aici va trece convoiul unui senator care se crede nemuritor

și îi obligă pe cei din serviciul lui să învețe pe de rost 

melodia lui preferată " sowing the seeds of love"

a fi este un exil 

un număr de casă

lumina de la fereastra înghițită de noapte

dovadă că undeva se mai vorbește despre iubire 

un poem dus până la capăt 

un exces 

o obligație

dezechilibru

                                                 O, what time is it in the univers

                                                     - Branko Miljkovik 

la mână port o brățară de ceramică albă în loc de ceas
am ajuns din nou la capătul zilei 

- cândva în a doua parte a vieții

(aceea mai scurtă)
ochii - ușor tulburi 

de parcă 

înserarea s-a așezat aici ca un fum
brazii văzuți 

prin sticlă 

au aceeași culoare 

ca atunci când nimeni nu-i privește
frunzele lor fac zgomote 

de lemne frecate pentru a aprinde un foc 

și păsările tac
nu mă așteaptă nimeni acum
nimeni nu-mi cere nimic
voi aștepta nesomnul
să urmăresc stelele negre mute

voi decupa cinci cuvinte de pe o carte poștală
cu reclame la case de vacanță 

și hârtie de împachetat
voi dezlega hamacul care o va lua la vale
îl voi urmări cum se rostogolește 

înspre neant

zilele și nopțile se vor întinde 

leneșe 

până acolo unde nu vor mai putea fi ajunse

Paint It, Black

Caiete (1957- 1972)

 "... sunt melancolic prin decret divin..."

(Emil Cioran, Caiete, pag 352)

nu voi face nimic

încerc să memorez

poate albul ochilor nu e cel care păstrează durerea

poate lumina care vine înspre ochiul tău este doar rana 

de dinainte de-a te fi născut.

lumina nu se schimbă

așa cum nici sufletul care ți-a fost dat încă din pântecele mamei tale

nu se schimbă.

șiruri lungi de case dărăpănate scoase la licitație

tu n-ai să obții una

cu doar câteva sute de dolari

pe care-i adună banca ta pentru tine

numai ca să-ți trimită la fiecare sfârșit de lună

o factură pe care scrie cu litere mari negre:

am numărat. noi suntem cei care număram pentru tine.

noi întotdeauna vom fi aici să număram

pentru tine.

câteva femei tinere în rochii albe lungi

conștiincioase ca niște clepsidre privite dintr-o parte

cu ochii de culoarea pământului

zâmbind larg în fața unui aparat de fotografiat.

încerci să rupi rândul să intri în cadru

ajungi într-un lan de porumb și urli cât te ține gura

mamă vino

de oriunde ești sau nu

mai ești vino

ori trimite-mi o altă mamă 

să vadă și ea

aici nu mai e nimic pentru mine

nu se poate trăi printre lacrimi iar fără ele nu poți lăsa notițe 

cu scrisul tău de mână

nu poți înnebuni după ce tocmai ți-ai vopsit părul în șuvițe

nu poți rămâne pe loc când pământul se învârte

când inima îți sparge pieptul

haide înăuntru cu mine încă o dată 

strada e-n beznă

din camera noastră am făcut o grădină