cineva îmi adulmecă frica.
pământul amar cerul amar
nu se mai pot despărți.
viața seamănă tot mai mult cu un spațiu IKEA
mă odihnescpe o canapea ce nu-mi aparține.
îmi prepar o cafea iluzorie. îndrept o ramă din sticlă
agățată într-un cui arămiu.
trag perdelele grele
peisajul e-un alt zid.
durerea
o vulpe șireată
blănița ei
am s-o vând
pe un somn adânc.
Ca o lumină fosforescentă frica vine, iar visele ard mocnit, înspre coapsele care dispar, înspre articulațiile care pocnesc, înspre somnul străin și adânc.
ReplyDeleteȘi nu prea știm dacă focul de artificii e spaima sau furia celor care pornesc motoarele și înghit asfaltul. Nici dacă urma ta e aproapele meu sau departea ta. Poate uneori.
Poate cerul.
cerul
ReplyDeleteîi urmărește pe cei mai firavi.
un adevărat “manhunt”
vinovații de prea puțină suferință
This comment has been removed by the author.
ReplyDeletecerul se mișcă doar când te miști
ReplyDeleteși cade doar când tu cazi
ca un fulg de nea e pasul lui spre
tine
să-l iubim
să iertăm fulgii
că vin mereu spre tine