Simone Weil and her favorite poem

Simone Adolphine Weil was born on February 3, 1909 in Paris to an Alsatian Jewish family.

Here is a poem that she loved to recite, like a prayer:   

Love 

by George Herbert

LOVE bade me welcome; yet my soul drew back,
            Guilty of dust and sin.
But quick-eyed Love, observing me grow slack
    From my first entrance in,
Drew nearer to me, sweetly questioning
            If I lack’d anything.
‘A guest,’ I answer’d, ‘worthy to be here:’
            Love said, ‘You shall be he.’
‘I, the unkind, ungrateful? Ah, my dear,
            I cannot look on Thee.’
Love took my hand and smiling did reply,
            ‘Who made the eyes but I?’
‘Truth, Lord; but I have marr’d them: let my shame
            Go where it doth deserve.’
‘And know you not,’ says Love, ‘Who bore the blame?’
            ‘My dear, then I will serve.’
‘You must sit down,’ says Love, ‘and taste my meat.’
            So I did sit and eat.

Tonalitățile unui poem

În link, o remarcabilă analiză a unui poem pe care l-am inclus în volumul publicat în 2020, la editura Grinta, "era liniște și era bine". Mărturisesc că nici atunci n-am știut cum să mulțumesc, așa cum nici acum nu mă pricep mai bine. Aceleași emoții mă năpădesc la recitire, nimic nu s-a schimbat cu trecerea timpului.

Domnului Profesor Ilie Gyuricsik i-aș răspunde la fel "pe bune??",  dar aș mai adăuga: vă prețuiesc infinit. 

Link către articolul apărut în excelenta revistă online, LaPunkt: 

https://share.google/sMik8OJvZTTF7Y280

Tonalitățile unui poem - LaPunkt 

seeing in the dark

o lampă albastră înghite orașul

aici sunt acasă. aici nimic nu doare

niciun sunet din copilărie nu răzbate

amintirile nu se mai întorc din insulele lor îndepărtate

războaiele nu-și mai flutură steagurile

nu-și mai sapă tranșee

eram prinși în cuvinte mari 

mai grele ca orele 

în care aștepți promisiunea unei alte vieți

doar vântul sufla 

mai trecea un minut. adormeam.

în locul nostru luptau visele. gândeau 

pentru noi 

ne făceau să ne pierdem balansul

ne înălțau inimile ca pe niște zmee

 

!câtă ruină să scrii despre vise

aici nu mai pândim nodurile de lumină printre ramuri

iubirea nu mai poartă numele tău

aici nu e nimeni 

nimeni în toată această moarte – 

a noastră

Evening serenade