Monday, December 2, 2019

All night I hear the noise of water sobbing - Alejandra Pizarnik

"All night I hear the noise of water sobbing. All night I make night in me, I make the day that begins on my account, that sobs because day falls like water through night.
         All night I hear the voice of someone seeking me out. All night you abandon me slowly like the water that sobs slowly falling. All night I write luminous messages, messages of rain, all night someone checks for me and I check for someone.
         The noise of steps in the circle near this choleric light birthed from my insomnia. Steps of someone who no longer writhes, who no longer writes. All night someone holds back, then crosses the circle of bitter light.
         All night I drown in your eyes become my eyes. All night I prod myself on toward that squatter in the circle of my silence. All night I see something lurch toward my looking, something humid, contrived of silence launching the sound of someone sobbing.
         Absence blows grayly and night goes dense. Night, the shade of the eyelids of the dead, viscous night, exhaling some black oil that blows me forward and prompts me to search out an empty space without warmth, without cold. All night I flee from someone. I lead the chase, I lead the fugue. I sing a song of mourning. Black birds over black shrouds. My brain cries. Demented wind. I leave the tense and strained hand, I don’t want to know anything but this perpetual wailing, this clatter in the night, this delay, this infamy, this pursuit, this inexistence.
         All night I see that abandonment is me, that the sole sobbing voice is me. We can search with lanterns, cross the shadow’s lie. We can feel the heart thud in the thigh and water subside in the archaic site of the heart.
         All night I ask you why. All night you tell me no."

2 comments:

  1. Doamne, pune-mi din nou cătuşe mainilor astea netrebnice! Libere, copiază obraznic geometria sanilor. Şi, zău de nu mi-e frică de-această curbură convexă văzută de lume absidă…

    Singurele borne ale vieții sunt momentele în care devii ticălos.Nu ești ticălos dacă minți, furi, ucizi sau abjuri. Pentru că oricare dreaptă minte, oricare adevăr e curb, iar timpul, însuși, e un cerc. O spune clar și cu dispreț piticul ăla al lui Nietzsche.

    … ajută-mă să trec pe curat această iubire plină de ştersături, omisiuni şi lisergice adio-uri…

    Într-o dimineața am descoperit că există o femeie care mă face să iubesc viața asta de căcat. M-a păcălit cu o îmbrățișare să fac praf spațiul neeuclidian și să uit că pământul e doar o o piatră infectată cu organisme vii. Privirea ei a transformat eșecul într-un biet termen al paradigmei cunoașterii.

    …şi nu mai completa jurnalul ăla trist cu care ne tot fuți existența! Fă origami din poemele lumii. Şi joacă pantomimă cu îngerii. Vezi că ăstia mă ghicesc de mimezi inelarul. Şi nu mai pune cerul să-mi măsoare îngustimea!

    Dar eu nu sunt decat un biet nebun convins că tu nu ești decât o disperare a gândului Și că în timpul liber îți place să tapisezi cu oglinzi camera mizeriei mele individuale. Că esti ireductibilă. Și incomprehensibilă. Relativă. În niciun caz un nonsens.

    Je dirai malgrè tout que cette vie fut belle

    ReplyDelete
    Replies
    1. vezi cum se deschide prăpastia
      nu înseamnă că vei afla dinainte
      cine nu va mai fi aici mâine
      se aud tunetele
      undeva pe-aproape stropii de ploaie
      vor șterge din urme
      să nu mai speri. spune-ți singură
      bună ziua. noapte bună. dragă.
      spune-ți tot ce-ai vrea să auzi
      fă o pauză. repetă.
      te dor toți anii ăștia de fugă
      închide ochii.

      și muzica asta de unde
      ce-ai pus în pieptul meu Dumnezeule
      și cine-o mai aude

      Delete