zoen owen

venisem cu o poftă nebună să vorbesc cu ei

la masa rotundă  în sala de mese împodobită de sărbătoare 
erau așezați câte cinci  
bătrâni o femeie din etiopia 
le aducea ceaiul dulceața compotul și pâinea prăjită
pe niște tăvi lucioase 
din aluminiu 
cei care puteau să se hrănească singuri 
îi priveau cu 
nepăsare pe ceilalți hrăniți de îngrijitoare 
cu lingurița două femei țineau buzele strânse 
refuzau 
mâncarea de dimineață
suferința de dimineață 
cei de la masa noastră 
își așezau 
șervețelele de pânză pe genunchi
mestecau elegant cu mișcări lente
ghiulul cu piatră roșie a lui zoen owen 
lovea masa lovea furculița
părea să-i trezească pe ceilalți 
din ce mai visau  
îi tremurau mâinile 
am auzit că scrii poezii zice zoen owen cu 
ochii fixați pe mine
de parcă tocmai 
ar fi citit informația asta 
la subsolul meniului de crăciun
îi arunc o privire încărcată cu reproș mamei
iarăși curcan pentru masa de prânz
exclamă dezamăgit zoen owen
pe masă erau niște flori roșii 
fără miros 
așadar poezii despre ce sunt poeziile tale
fusese broker imobiliar 
a locuit în vreo 30 de case în orașe diferite
aveau seturi de valize cu rotile  
gata de prins din mers
mai spuneți-ne despre casa aceea 
cu turnul alb 
singura casă de pe strada senatorului 
nu mă mai auzea
povestea ceva despre copilăria lui
într-un orășel din kentucky
era copil de mingi la un meci de tenis   
vară-mea îmi trimite prima 
poză cu sarcina 
plasată în sfârșit bine pe uter
eu și telefonul meu ne emoționăm puternic 
scriem 
fără să despărțim  cuvintele
bătrânii
își văd mai departe de ale lor
mănâncă